În urma unei campanii militare sângeroase și a unei strategii politice desăvârșite, William, ducele Normandiei, cunoscut acum sub numele de Cuceritorul, a pus capăt domniei anglo-saxone în Anglia, încoronându-se rege la Londra pe 25 decembrie 1066, după victoria zdrobitoare de la Hastings.
Primii pași ai acestui destin au fost marcați de lupte încă din copilărie. La doar opt ani, William a moștenit ducatul Normandiei, dar fără sprijinul unui tată legitim, a fost nevoit să se lupte cu propriii nobili rebeli și cu unchiul său, Guy de Burgundia, care îi contesta dreptul la tron.
În 1047, la Val-ès-Dunes, William, în vârstă de 19 ani, a demonstrat pentru prima dată că poate fi un lider nemilos. Aliat cu regele francez Henric I, a zdrobit o coaliție de baroni normanzi, transformând o luptă de supraviețuire într-o declarație de putere. „A fost momentul în care tânărul duce a înțeles că fără sânge nu se poate impune”, relatează cronicarii.
După ce și-a asigurat domnia în Normandia, William a început să se uite peste Canalul Mânecii. În 1051, regele Eduard Confesorul, fără moștenitori, l-ar fi desemnat pe William ca succesor la tronul Angliei, o promisiune care avea să declanșeze un conflict epic.
În 1066, după moartea lui Eduard, Harold Godwinson, cel mai puternic conte anglo-saxon, s-a autoproclamat rege. William a considerat aceasta o trădare și a început pregătirile pentru invazie.
În septembrie 1066, în timp ce William aduna flota în Normandia, un alt pretendent, regele norvegian Harald Hardrada, a invadat nordul Angliei, susținut de fratele exilat al lui Harold, Tostig. Harold Godwinson a fost nevoit să meargă spre nord, unde a obținut o victorie zdrobitoare la Stamford Bridge pe 25 septembrie.
Dar victoria a fost de scurtă durată. La doar trei zile după, William a debarcat pe coasta de sud, la Pevensey, și a fortificat Hastings. Harold, epuizat și cu trupele sleite, a fost nevoit să se întoarcă în marș forțat spre sud.
Pe 14 octombrie 1066, cele două armate s-au întâlnit pe dealul Senlac, lângă Hastings. Harold a ales o poziție defensivă puternică, formând un zid de scuturi de netrecut. William a atacat cu arcași, infanterie și cavalerie, dar fiecare asalt a fost respins cu pierderi grele.
În jurul amiezii, situația părea fără speranță pentru normanzi. Zvonul că William a fost ucis a provocat panică. Dar ducele și-a scos coiful și a galopat de-a lungul liniilor, strigând: „Sunt viu!
Luptați!”
A urmat o manevră care a schimbat soarta bătăliei. William a ordonat o retragere falsă, atrăgându-i pe soldații anglo-saxoni să rupă zidul de scuturi și să coboare de pe deal în urmărire. Odată ajunși pe teren deschis, cavaleria normandă i-a tăiat în bucăți.
Până la sfârșitul după-amiezii, zidul de scuturi s-a prăbușit. Harold Godwinson a fost ucis, conform legendei, de o săgeată în ochi, apoi dezmembrat de cavaleri. Victoria de la Hastings a fost totală.
William a înaintat spre Londra, întâmpinând rezistență doar simbolică. Pe 25 decembrie 1066, în abația Westminster, a fost încoronat rege al Angliei, marcând începutul dominației normande.
Cucerirea a schimbat pentru totdeauna Anglia. Limba franceză a devenit limba curții, s-au construit sute de castele pentru a controla țara, iar sistemul feudal a fost impus cu forța. William a ordonat și celebrul Domesday Book, un recensământ al tuturor proprietăților din regat.
Dar drumul său spre tron a fost presărat cu sânge și trădări. În tinerețe, a fost nevoit să fugă noaptea din castel, ascuns de unchiul său Walter, pentru a scăpa de asasini. „De multe ori am fost dus în colibe sărace pentru a fi salvat de trădători care voiau să mă ucidă”, ar fi spus William pe patul de moarte, potrivit cronicarului Orderic Vitalis.
În 1053, a trebuit să înăbușe o rebeliune a contelui de Arques, iar în 1054 a respins o invazie a regelui francez Henric I, care, după ce l-a ajutat, a devenit gelos pe puterea crescândă a lui William. Bătălia de la Mortemer a fost un alt punct de cotitură: soldații normanzi, ascunși în păduri, au atacat noaptea tabăra franceză, provocând o baie de sânge.
În 1057, la Varaville, William a prins armata franceză în timp ce traversa un pod la reflux. Podul s-a prăbușit sub greutatea soldaților, iar cei rămași pe mal au fost măcelăriți. Regele Henric a fost nevoit să asiste neputincios de pe un deal.
După moartea lui Henric în 1060, William a devenit stăpânul de necontestat al nordului Franței. A cucerit comitatul Maine în 1063, pregătindu-se pentru marea expediție peste Canal.
Toate aceste lupte l-au forjat pe William ca lider nemilos și strategic. Fără ele, Anglia nu ar fi fost cucerită. Acum, istoria consemnează: în 1066, un singur om a schimbat cursul unei națiuni.
