Iată articolul de știri de ultimă oră, scris în limba română, bazat pe transcrierea video furnizată.
—
Bătălia de la Dyrrachium, 48 î.Hr. ⚔️ Războiul Civil al lui Cezar
Un conflict sângeros și de o importanță capitală pentru soarta Republicii Romane se desfășoară în aceste momente pe coastele accidentate ale Iliriei. Generalul Gaius Iulius Caesar, aflat într-o campanie disperată de a-și asigura supremația, se confruntă cu forțele superioare numeric ale rivalului său, Gnaeus Pompeius Magnus, în apropierea orașului-port strategic Dyrrachium. Bătălia care a început astăzi, 9 iulie 48 î.
Hr. , reprezintă punctul culminant al unei serii de manevre tactice complexe și al unui asediu epic, iar soarta întregului Război Civil atârnă de un fir de ață.
Totul a început în urmă cu câteva luni, când Cezar, aflat în orașul italian Brundisium, a decis să sfideze iarna periculoasă și flota inamică pentru a traversa Marea Adriatică. Urmărind forțele republicane care se retrăseseră în Grecia sub comanda lui Pompei, Cezar a efectuat o traversare îndrăzneață în noaptea de 4 ianuarie, debarcând cu șapte legiuni și 500 de cavaleriști în sudul Balistei. Această mișcare a prins complet pe nepregătite forțele navale ale lui Pompei, care patrulau în zonă.
Pompei, care fusese proclamat comandant suprem al forțelor romane, a reacționat rapid. Părăsind orașul Beroea, a mărșăluit spre Epir pentru a-și plasa legiunile în cartierele de iarnă. Cezar, însă, a demonstrat o viteză și o hotărâre uluitoare.
A capturat fără luptă orașele Apollonia și Oricum, asigurându-și astfel bazele de aprovizionare și tăind liniile de comunicație ale lui Pompei cu provinciile sale vestice. Scopul strategic al lui Cezar era clar: să-l priveze pe Pompei de resursele vitale pentru flota sa din Adriatica.
Cele două armate s-au întâlnit în cele din urmă pe malurile râului Apsus, unde un pod prăbușit a împiedicat o confruntare directă. A urmat o perioadă de impas, în care Cezar a făcut apeluri disperate pentru întăriri. Generalii săi, însă, se confruntau cu aceleași condiții meteorologice nefavorabile și cu patrulele inamice.
În cele din urmă, Marc Antoniu a reușit să traverseze Marea Adriatică cu patru legiuni, debarcând în Golful Nymphaeum, la nord de pozițiile lui Cezar.
Pompei, văzând pericolul de a fi prins între două focuri, a încercat să intercepteze forțele lui Antoniu. Cezar, cu o intuiție strategică remarcabilă, a mărșăluit cu legiunile sale de-a lungul râului, găsind un vad pe care l-a traversat, amenințând astfel flancul lui Pompei și forțându-l să se retragă. Această manevră a permis întăririlor lui Antoniu să se unească cu armata principală a lui Cezar.
Odată unite, forțele lui Cezar au continuat să mănuiască tactici de diversiune. Au trimis detașamente în Aetolia și Tesalia pentru a organiza convoaie de cereale, în timp ce un alt corp, sub comanda lui Domitius Calvinus, a fost trimis să intercepteze legiunile care se apropiau din Macedonia pentru a-l întări pe Pompei. Cu toate acestea, Pompei a refuzat să se angajeze într-o bătălie decisivă, preferând să ducă un război de uzură, bazându-se pe superioritatea sa logistică și pe controlul absolut al rutelor maritime.
Cezar, conștient că timpul lucra împotriva sa, a recurs la o stratagemă tipică pentru el: viteza și surprinderea. A abandonat tabăra și a mărșăluit spre est, dând impresia că încearcă să-și mute armata într-o zonă mai ușor de aprovizionat. În realitate, a găsit un vad și a traversat râul, îndreptându-se apoi pe un drum ascuns și accidentat direct spre Dyrrachium.
Scopul era să-l izoleze pe Pompei de principalul său depozit de aprovizionare. Manevra a fost un succes. Cezar l-a depășit pe Pompei pe coastă, tăindu-i liniile de comunicație și începând imediat construirea unui lagăr fortificat pentru a bloca drumul spre oraș.
A urmat o fază de asediu complexă și inovatoare. Cezar, confruntat cu un inamic superior numeric și mai bine aprovizionat, dar fără intenția de a da o bătălie deschisă, a decis să-l încercuiască pe Pompei. Profitând de faptul că tabăra lui Pompei era înconjurată de dealuri înalte și accidentate, Cezar a început să construiască o linie de fortificații în jurul poziției inamice.
Scopul era dublu: să anuleze superioritatea cavaleriei lui Pompei, lipsind-o de pășuni, și să-i distrugă reputația, arătând întregii lumi că Pompei se lasă asediat fără să îndrăznească să lupte.
Pompei, însă, a înțeles imediat planul. A început și el să sape o linie de fortificații în interiorul liniei lui Cezar, ocupând cât mai multe dealuri pentru a preveni încercuirea completă. Cele două armate s-au angajat într-o serie de ciocniri violente pentru controlul terenului înalt, în timp ce fortificațiile se întindeau pe kilometri.
Linia lui Cezar a ajuns la 24 de kilometri, în timp ce cea a lui Pompei, construită cu o forță de muncă superioară, s-a întins pe aproximativ 13 kilometri.
Situația a devenit critică pentru Pompei. Cavaleria sa numeroasă și animalele de povară rămâneau fără furaje, iar Cezar deviase toate râurile și pâraiele care traversau liniile lui Pompei, provocând o criză de apă. Ciocnirile nocturne erau frecvente, soldații lui Pompei ieșind din tranșee pentru a-i hărțui pe cei ai lui Cezar.
La începutul lunii iunie, Pompei a decis să iasă din capcană. A răspândit un zvon fals despre o trădare în Dyrrachium, atrăgându-l pe Cezar într-o ambuscadă. Cezar a fost atacat din trei părți și a fost nevoit să se retragă în ordine.
În același timp, Pompei a lansat un asalt masiv asupra liniilor de fortificație ale lui Cezar. Planul a fost ingenios, dar s-a lovit de rezistența veteranilor lui Cezar, care au rezistat până la întoarcerea generalului lor.
Deși pierderile au fost relativ mici (20 de oameni pentru Cezar, față de 2. 000 pentru Pompei), lupta a fost cumplită. Într-un singur fort, s-au numărat 30.
000 de săgeți trase asupra apărătorilor, iar un scut a fost găsit cu 230 de găuri. După această încercare eșuată, Cezar a încercat în fiecare zi să forțeze o bătălie decisivă, dar Pompei a refuzat să iasă din spatele fortificațiilor sale.
Punctul de cotitură a venit atunci când doi ofițeri de cavalerie ai lui Cezar au dezertat la Pompei, dezvăluind un punct slab în fortificațiile din sudul liniei lui Cezar: o breșă neprotejată. Pompei a decis să lovească acolo. La apusul soarelui pe 9 iulie, a pregătit un atac amfibiu asupra poziției vulnerabile.
Un număr mare de trupe ușoare și arcași au atacat din trei părți simultan, sprijiniți de șase legiuni. Apărătorii, copleșiți, au fost puși pe fugă.
Alarmați de fumul de semnalizare, Marc Antoniu și Cezar însuși au sosit la fața locului. În spațiul dintre cele două linii de fortificații, se afla o tabără părăsită, acum ocupată de atacatorii lui Pompei, care construiseră un nou meterez. Cezar a înțeles că trebuie să acționeze rapid.
A adunat 33 de cohorte și a atacat fortificația inamică. Aripa stângă a atacului a avut succes, împingându-i pe pompeieni înapoi, dar aripa dreaptă a întârziat, urmând un zid care se întindea până la râul Lesnikia. Această întârziere s-a dovedit fatală.
Soldații au realizat că zidul nu făcea parte din tabăra fortificată și că intraseră într-un spațiu îngust, între tabără și râu.
Văzând situația critică, Pompei a adunat cinci legiuni și le-a trimis să-i sprijine pe apărătorii încercuiți, ordonând în același timp cavaleriei să atace flancul drept al lui Cezar. Cavaleria lui Cezar, care pătrunsese prima în fortificație, a văzut forța inamică îndreptându-se spre ea și, temându-se să nu fie prinsă între ziduri, a intrat în panică și a fugit. Panica s-a răspândit rapid printre infanteriști.
Aripa stângă, care avusese succes până atunci, a văzut prăbușirea aripii drepte și a fugit și ea.
A fost momentul decisiv al bătăliei. Armata lui Cezar, prinsă în punctele de strangulare pe unde intrase, a fost zdrobită. Primii legionari care au căzut într-un șanț adânc de 10 picioare au fost călcați în picioare și uciși.
Restul au fugit pentru a-și salva viața. Nici măcar Cezar nu a reușit să oprească dezastrul. Potrivit cronicarului Appian, panica a fost atât de mare, încât unul dintre proprii săi soldați a încercat să-l ucidă cu o suliță, fiind salvat doar de garda sa de corp germană, care a tăiat mâna atacatorului.
După încheierea luptelor, inițiativa strategică a trecut în mod clar de partea lui Pompei. Cezar a realizat că planul său de încercuire a eșuat și a ordonat o retragere imediată pentru a-și reuni legiunile. Pierderile au fost grele: 32 de centurioni și tribuni și 960 de veterani de neînlocuit.
A fost poate cea mai amară și mai dură înfrângere pe care a suferit-o vreodată Cezar. A abandonat fortificațiile vaste și s-a retras spre sud pentru a-și regrupa forțele. Situația părea sumbră pentru Cezar, dar războiul nu s-a terminat încă.
