Împăratul Aurelian, supranumit „Restauratorul lumii”, a zdrobit regatul Palmirei și a reunit Imperiul Roman după decenii de haos, într-o campanie militară fulgerătoare care a culminat cu capturarea legendarei regine Zenobia. În vara anului 272 d. Hr.
, armatele romane au pornit din Balcani spre răsărit, hotărâte să pună capăt dominației Palmirei asupra provinciilor orientale.
Zenobia, care își proclamase fiul împărat și controla Egiptul, Siria și părți din Asia Mică, se pregătea de luptă. În Antiohia, cel mai important oraș al Orientului, generalul ei Zabdas a încercat să oprească înaintarea lui Aurelian. Bătălia de la Antiohia a fost prima ciocnire majoră.
Aurelian, un strateg desăvârșit al cavaleriei, a folosit o manevră genială. Cavaleria ușoară dalmatică și maură s-a prefăcut că se retrage, atrăgând greii cataphractari ai Palmirei într-o urmărire istovitoare sub soarele sirian. Când inamicul era epuizat, romanii au contraatacat și au masacrat cea mai temută forță a Zenobiei.
După această victorie, Aurelian a intrat în Antiohia fără luptă, iar locuitorii l-au primit cu brațele deschise. Împăratul a emis un decret de iertare generală pentru toți cei care colaboraseră cu Zenobia, câștigând astfel sprijinul populației și al elitei locale. Această politică de clemență a fost o mișcare strategică pentru a evita rezistența prelungită.
Zenobia și Zabdas s-au retras la Emesa (actuala Homs), unde au adunat o armată de aproximativ 50. 000 de oameni, inclusiv noi unități de cavalerie grea. Aurelian, cu aproximativ 45.
000 de soldați, a acceptat bătălia pe câmpia din nordul orașului. Lupta a fost extrem de sângeroasă.
Cavaleria ușoară romană a fost copleșită inițial de atacurile cataphractarilor, dar infanteria lui Aurelian a rezistat eroic. În momentul critic, împăratul a detașat o parte din infanterie pentru a sprijini flancurile încercuite. Această mișcare riscantă a creat breșe în formația palmirenilor, permițând soldaților palestinieni să atace cavaleria grea cu arme scurte, în spații înguste.
Cavaleria dalmatică, reorganizată de generalul Marcellinus, a contraatacat și a distrus rândurile inamice. Cataphractarii, prinși între două focuri, au fost măcelăriți. Zenobia a pierdut bătălia și s-a retras în grabă la Palmyra.
Aurelian a pornit în urmărire directă prin deșertul sirian, ignorând rutele sigure. A asediat Palmyra, care nu avea ziduri de apărare. Zenobia a încercat să fugă pe Eufrat pentru a cere ajutorul perșilor, dar a fost capturată de cavaleria romană în timp ce încerca să traverseze râul.
Orașul s-a predat, iar Aurelian a intrat triumfător. A cruțat populația, dar a confiscat comorile. Zenobia a fost judecată la Emesa, iar principalii ei susținători, inclusiv celebrul filozof Longinus, au fost executați.
Regina a fost iertată, dar umilită public: a fost purtată pe un cămilă prin orașele Siriei, legată cu lanțuri de aur.
După restabilirea ordinii în Orient, Aurelian s-a întors în Balcani, unde a respins o invazie a carpilor. În 273, o revoltă la Palmyra, condusă de un anume Antiochus, a fost zdrobită fără milă. De data aceasta, soldații romani au jefuit orașul, iar Palmyra nu și-a mai revenit niciodată.
În Egipt, un alt rebel, Firmus, a fost înăbușit, iar o parte din celebra bibliotecă a Alexandriei a fost distrusă în lupte. Aurelian a demonstrat că nu tolerează nicio amenințare la adresa unității imperiului.
Ultima mare campanie a fost împotriva Imperiului Gallic, care controla Galia, Hispania și Britania. Împăratul gallic Tetricus, speriat de puterea lui Aurelian, a trădat propria armată. În bătălia de pe Câmpiile Catalaunice (toamna 274), Tetricus a trecut de partea lui Aurelian chiar în timpul luptei.
Armata gallică, deși experimentată, a fost masacrată. Aurelian a reunit astfel întregul Imperiu Roman pentru prima dată după aproape cincisprezece ani. La sfârșitul anului 274, a sărbătorit un triumf grandios la Roma.
În fața carului său au defilat Zenobia, încătușată cu lanțuri de aur și împodobită cu bijuterii atât de grele încât abia putea merge, și Tetricus cu fiul său. Aurelian a distribuit pâine gratuită cetățenilor și a fost aclamat ca erou. Zenobia a primit o vilă la Tivoli și s-a căsătorit cu un senator roman, devenind membră a elitei Romei.
Dar povestea lui Aurelian nu s-a încheiat cu pacea. În 275, a pornit în Galia pentru a consolida granița Rinului, apoi în Balcani pentru a respinge noi incursiuni gotice. Era un administrator sever, pedepsind corupția cu mână de fier.
Secretarul său, Eros, temându-se de pedeapsă pentru propriile fapte, a falsificat o listă cu numele unor ofițeri superiori pe care Aurelian ar fi ordonat să fie executați. În septembrie 275, lângă Bizanț, acești ofițeri, convinși că împăratul vrea să-i ucidă, l-au asasinat pe Aurelian.
Moartea sa a întrerupt restaurarea completă a stabilității politice. Cu toate acestea, domnia sa scurtă, dar extrem de eficientă, a reunit imperiul sfâșiat, a asigurat granițele și a oferit Romei o nouă șansă de viață pentru încă două secole. Aurelian rămâne unul dintre cei mai mari împărați militari ai Romei, un adevărat restaurator al lumii.
