Iată articolul de presă despre căsătoria tragică a reginei Farida cu regele Farouk, ultimul monarh al Egiptului.
—
În analele istoriei regale, puține povești de dragoste au început cu atâta strălucire și s-au încheiat într-un abis atât de întunecat precum cea a Reginei Farida și a Regelui Farouk. Ceea ce părea a fi un basm desprins din paginile unei cărți pentru copii s-a transformat într-un coșmar psihologic, marcat de infidelitate publică, umilință și o luptă disperată pentru supraviețuire în spatele zidurilor aurite ale Palatului Abdeen. Aceasta este povestea crudă a unei căsătorii care a prezis căderea unei dinastii.
Povestea începe cu Safinaz Zulfikar, o tânără de o frumusețe răpitoare, născută pe 5 septembrie 1921, într-o familie de elită egipteană. Tatăl ei, Youssef Zulfikar, era un judecător influent și respectat, iar mama ei, Zeinab, era doamnă de onoare la curtea Reginei Nazli, soția Regelui Fuad I. Această conexiune privilegiată avea să o aducă pe tânăra Safinaz direct în calea destinului, sau mai degrabă, în calea capriciilor unui tânăr rege imprevizibil.
Totul s-a petrecut în 1937, când Farouk, un tânăr de doar 16 ani, moștenise tronul Egiptului. Crescut într-o izolare aproape totală, fără prieteni și cu o educație formală neglijată, noul rege era cunoscut pentru lenea sa și pentru un sentiment de dreptate absolută. Într-o zi fatidică, privirile sale s-au oprit asupra Safinaz, care o însoțea pe mama sa la palat.
Fascinația a fost instantanee și copleșitoare, iar Farouk a decis că aceasta va fi aleasa lui.
Planul pentru a o cuceri a fost la fel de îndrăzneț pe cât era de neortodox. Folosindu-se de influența mamei sale, Regina Nazli, Farouk a aranjat ca Safinaz să fie invitată la o vacanță “de familie” în St. Moritz, alături de rege și surorile sale.
Părinții fetei au protestat, dar ordinul regal nu putea fi refuzat. Vacanța a fost un succes din punctul de vedere al regelui, care a bombardat-o pe tânără cu cadouri și gesturi romantice exagerate, o tehnică modernă cunoscută sub numele de “love bombing”.
Cu toate acestea, Safinaz, o tânără inteligentă, nu a fost complet orbită. Când Farouk a cerut-o în căsătorie, ea a cerut timp să se consulte cu tatăl ei. Răspunsul lui Youssef Zulfikar a fost un refuz categoric.
Judecătorul a înțeles perfect pericolele unei vieți la curte și a considerat că fiica sa, de doar 15 ani, este mult prea tânără și neexperimentată pentru asemenea responsabilități. A fost o decizie înțeleaptă, dar una care avea să se dovedească inutilă împotriva voinței unui monarh.
Refuzul a fost o insultă pe care Farouk nu a putut să o tolereze. Reacția sa a fost rapidă și nemiloasă. Youssef Zulfikar a fost arestat sub acuzații false în timp ce se îndrepta spre Beirut.
Ulterior, a fost adus în fața regelui la Palatul Montaza, unde a primit un ultimatum clar: fie accepta titlul de Pașă și căsătoria fiicei sale, fie se pregătea pentru o viață de persecuție. Forțat de circumstanțe, tatăl a cedat, iar Safinaz a fost logodită cu regele.
Odată ce obstacolul patern a fost înlăturat, Farouk a intensificat asediul romantic. La petrecerea de 16 ani a Safinaz, el a apărut cu un inel de diamante uriaș și o zestre fabuloasă. Gestul său suprem de “afecțiune” a fost schimbarea numelui ei din Safinaz în Farida, un nume care înseamnă “cea unică” în dialectul egiptean.
A fost un act simbolic menit să o definească, să o posede complet. Farida, orbită de fast și de insistența regală, a început să creadă în povestea de iubire, ignorând semnalele de alarmă care deveneau tot mai vizibile.
Anunțul logodnei a fost primit cu entuziasm de popor, dar sărbătoarea s-a transformat rapid într-o tragedie. O mulțime adunată în fața palatului a degenerat într-o busculadă fatală, care a ucis 22 de oameni și a rănit nenumărați alții. Pentru mulți, acesta a fost un semn prevestitor sumbru, un avertisment cosmic că uniunea era blestemată încă de la început.
Chiar înainte de nuntă, Farida a început să vadă adevărata față a logodnicului ei. Farouk era impulsiv, autoritar și avea accese de furie violente dacă i se contesta vreo decizie. Obsesia lui pentru mașini rapide și petreceri fastuoase era doar vârful aisbergului.
După căsătorie, lucrurile au degenerat rapid. Farouk a început să o înșele în mod deschis, fără nicio discretie, iar umilințele publice au devenit o armă obișnuită. Se spune că o trezea noaptea pentru a-i povesti în detaliu aventurile sale amoroase.
Presiunea pentru a produce un moștenitor masculin a devenit copleșitoare. Când Farida a născut prima sa fiică, Prințesa Ferial, în 1938, dezamăgirea regelui a fost vizibilă și crudă. El a perceput nașterea unei fete ca pe un eșec personal și o insultă la adresa masculinității sale.
A doua naștere, în 1940, a adus pe lume o altă fetiță, Prințesa Fawzia, iar furia lui Farouk a crescut. Disperat, a supus-o pe regină la tot felul de tratamente și poțiuni bizare pentru a-i crește șansele de a concepe un băiat, el însuși consumând cantități absurde de alimente afrodiziace.
În acest climat toxic, reputația Faridei a fost atacată. Au apărut zvonuri despre o aventură cu un nobil, iar mai târziu, cu un pictor britanic, Simon Elwes. Deși acuzațiile nu au fost niciodată confirmate, ele au servit drept justificare pentru comportamentul din ce în ce mai abuziv al regelui.
Farouk a amenințat-o că o va otrăvi, iar Farida, trăind într-o stare de paranoia permanentă, a început să refuze mâncarea de la palat, bând doar apă din sticle sigilate în prezența ei.
În timp ce Farida era supusă unui tratament inuman, Farouk își etala pe față amantele la evenimente oficiale, umilind-o în fața întregii curți și a diplomaților străini. În paralel, nemulțumirea populară față de rege creștea. Economia Egiptului era într-o criză profundă, iar regele chefuia în mod ostentativ, pierzându-și rapid sprijinul public.
Farida, dimpotrivă, era iubită de popor, o discrepanță care nu făcea decât să sporească ura și gelozia soțului ei.
A treia sarcină a Faridei, în 1943, a fost umbrită de zvonuri și mai virulente că tatăl copilului nu ar fi regele. Când s-a născut a treia prințesă, Fadia, Farouk a decis că este momentul să pună capăt mariajului. După aproape un deceniu de suferință, de încercări disperate de a-și salva căsnicia și de a oferi un moștenitor coroanei, Farida a primit actele de divorț.
Divorțul a fost finalizat pe 17 noiembrie 1948, într-o coincidență tragică, chiar în ziua în care sora regelui își anunța și ea divorțul.
Eliberată din cătușele unei căsnicii abuzive, Farida a început o nouă viață. S-a dedicat artei, picturii și organizării de expoziții, devenind un simbol al demnității și rezilienței. A primit o pensie generoasă de la statul egiptean și a trăit în relativă liniște până la moartea sa, survenită pe 16 octombrie 1988, din cauza leucemiei.
Regele Farouk, după ce a divorțat, s-a recăsătorit cu o tânără de 18 ani, cu care a reușit în cele din urmă să aibă un fiu, dar acest lucru nu a mai contat. În 1952, revoluția a spulberat monarhia, iar Farouk a fost forțat să abdice și să plece în exil, unde a murit în 1965, un om amărât și ruinat.
Povestea Reginei Farida rămâne o lecție dureroasă despre pericolele puterii absolute și despre prețul pe care îl plătesc cei prinși în capcana unor căsătorii din interes, în spatele cărora se ascund abuzuri inimaginabile. Ea a fost victima unui rege capricios, dar a ieșit din umbra sa ca o figură tragică, dar demnă, o regină a poporului care a supraviețuit celui mai crud dintre toate basmele.
